"Ce
destin potrivnic îl mânase până aici? N-ar fi depins decât de el ca să fie unul
dintre puternicii oameni fericiţi ai globului!... Şi totuşi, aici ajunsese!...
De
altfel, nicăieri nu ar fi putut suporta
mai uşor dureroasa povară a vieţii decât în acest colţ pustiu de
univers. Dramele cele mai sfâşietoare sunt cele care se petrec şi rămân în
adâncul sufletului. Pentru cei care au trecut prin astfel de suferinţe, nu mai
există altă alternativă decât moartea sau sihăstria. Kav-gerul alesese sihăstria. Această stâncă pustie era o chilie cu ziduri nepătrunse de
lumină şi spaţiu.
La urma urmei, aşa-i fusese destinul.
Murim, dar faptele noastre nu pier, deoarece ele se perpetuează în consecinţe
infinite. Trecători de-o clipă pe pământul acesta, paşii noştri lasă în nisipul
efemerului drum urme veşnice. Nu se întâmplă în viaţa noastră pământească nici
cel mai mic eveniment care să nu fie determinat de ceea ce l-a precedat, iar
viitorul este alcătuit din prelungiri necunoscute în trecut.
Oricare
ar fi viitorul acesta, chiar dacă poporul pe care îl crease ar fi dispărut,
chiar dacă pământul ar fi pierit, fărâmiţat în infinitul cosmic, opera
Kav-gerului nu avea să moară niciodată.
Aşa
gândea Kav-gerul, stând drept ca o coloană semeaţă de granit în licărirea
ultimelor raze ale apusului, care-i aureau barba albă ca zăpada, şi contemplând
imensa întindere de apă şi cer unde, departe de toţi, avea să trăiască liber,
singur - până la moarte."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu