Prin iubirea vrăjmaşilor, a
duşmanilor noştri, ne facem fiii Celui Preaînalt, fiii lui Dumnezeu. Iubirea
vrăjmaşilor este cea mai mare virtute creştină. Fără această virtute nu ne
mântuim, nu dobândim împărăţia cerurilor.
Pentru împlinirea acestei
porunci, avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dă acest ajutor în
măsura în care ne rugăm şi ne smerim luând aminte la faptul că Dumnezeu ne-a
iertat, cum scrie Sfântul Apostol Pavel, când eram vrăjmaşii Lui prin
necunoaşterea Lui şi, mai ales, prin păcatele noastre prin care ne împotrivim
împlinirii poruncilor Lui. Dumnezeu ne-a iertat din nemărginita Lui iubire
arătată prin trimiterea Fiului Său în lume, Care S-a întrupat şi a pătimit şi a
murit pe Cruce (Romani 5, 10).
Mântuitorul ne spune să facem bine vrăjmaşilor noştri (Luca 6, 35), să ne rugăm, să-i binecuvântăm şi să nu-i blestemăm (Matei 5, 44). Să nu răsplătim răul pe care ni-l fac cu răul. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă şi sfatul acesta: „Să-i salutăm noi pe vrăjmaşii noştri şi să nu aşteptăm să ne salute ei“. În acest sens, avem multe pilde din vieţile Sfinţilor. De exemplu, amintesc de una din Pateric, o carte cu povăţuiri ale sfinţilor pustnici din vremea Sfântului Antonie cel Mare: un bătrân a oferit unui alt bătrân o locuinţă, o chilie călugărească. Aceste două chilii erau aproape una de alta. După un timp, bătrânul care a primit chilia spre folosinţă era cercetat pentru povăţuiri duhovniceşti de mai multe persoane decât bătrânul care a dat chilia. Din lucrarea diavolului, s-a iscat mare vrăjmăşie între cei doi bătrâni. Într-o zi, bătrânul care a dat chilia s-a pornit mânios ca să-l scoată din chilia donată. Bătrânul care a primit chilia, neştiind de planul bătrânului donator, l-a întâmpinat cu mare bucurie, oferindu-i ospitalitatea cuvenită. Bătrânul cel mânios, văzând dragostea celuilalt, a aruncat băţul şi s-au îmbrăţişat, împăcându-se, iertându-se. În zilele noastre, povestea un bun creştin că o rudă foarte apropiată îl vrăjmăşuia, rupând legăturile fireşti şi creştineşti între rude. Creştinul vrăjmăşuit a hotărât ca de ziua de pomenire a morţilor, când se împart străchini, farfurii cu mâncare la săraci, dar şi între rude, să meargă cu strachina cu mâncare la cel care-l vrăjmăşuia. Acesta, văzându-l pe cel vrăjmăşuit, a rămas pentru o clipă nedumerit şi apoi îndată s-au îmbrăţişat, s-au împăcat.
Din toate acestea vedem cât de folositor este sfatul Sfântului Ioan Gură de Aur cu privire la iubirea vrăjmaşilor, împăcarea provenind de la unul dintre cei care au mai multă înţelegere decât celălalt.
Dacă te simţi nevinovat, s-o iei înaintea celui care te vrăjmăşuieşte. Sfântul Apostol Pavel spune în această privinţă următoarele cuvinte: „Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui“ (Romani 12, 20). Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.
Cărbunii de foc, spun Sfinţii Părinţi, înseamnă dragostea noastră creştinească şi harul Sfântului Duh care s-a coborât în limbi ca de foc în ziua Cincizecimii peste Sfinţii Apostoli şi care coboară şi peste noi în Sfintele Taine de care ne împărtăşim, îndeosebi în Sfânta Taină a Spovedaniei, în care ni se iartă păcatele şi în Sfânta Taină a Euharistiei în care ne împărtăşim cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos. Smerenia, rugăciunea şi faptele de milostenie ne dau puterea, cu lucrarea Sfântului Duh, ca să iubim pe vrăjmaşii noştri, iubire care ne face fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai împărăţiei cerurilor.
Starea de vrăjmăşie între oameni aduce moartea
sufletului şi îmbolnăvirea trupului şi deopotrivă grăbirea morţii trupului. De
aceea să punem la inimă cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Dacă se poate, pe
cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii“ (Romani 12,
18), iar în privinţa iubirii vrăjmaşilor să luăm aminte că aceasta este porunca
lui Dumnezeu Care plineşte lipsurile noastre sufleteşti şi ne dă puterea
cuvenită să iertăm pe vrăjmaşii noştri ca şi Dumnezeu să ne ierte pe noi care-i
devenim vrăjmaşi prin neîmplinirea poruncilor Lui, care înseamnă viaţă, viaţă
veşnică.
Mântuitorul ne spune să facem bine vrăjmaşilor noştri (Luca 6, 35), să ne rugăm, să-i binecuvântăm şi să nu-i blestemăm (Matei 5, 44). Să nu răsplătim răul pe care ni-l fac cu răul. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă şi sfatul acesta: „Să-i salutăm noi pe vrăjmaşii noştri şi să nu aşteptăm să ne salute ei“. În acest sens, avem multe pilde din vieţile Sfinţilor. De exemplu, amintesc de una din Pateric, o carte cu povăţuiri ale sfinţilor pustnici din vremea Sfântului Antonie cel Mare: un bătrân a oferit unui alt bătrân o locuinţă, o chilie călugărească. Aceste două chilii erau aproape una de alta. După un timp, bătrânul care a primit chilia spre folosinţă era cercetat pentru povăţuiri duhovniceşti de mai multe persoane decât bătrânul care a dat chilia. Din lucrarea diavolului, s-a iscat mare vrăjmăşie între cei doi bătrâni. Într-o zi, bătrânul care a dat chilia s-a pornit mânios ca să-l scoată din chilia donată. Bătrânul care a primit chilia, neştiind de planul bătrânului donator, l-a întâmpinat cu mare bucurie, oferindu-i ospitalitatea cuvenită. Bătrânul cel mânios, văzând dragostea celuilalt, a aruncat băţul şi s-au îmbrăţişat, împăcându-se, iertându-se. În zilele noastre, povestea un bun creştin că o rudă foarte apropiată îl vrăjmăşuia, rupând legăturile fireşti şi creştineşti între rude. Creştinul vrăjmăşuit a hotărât ca de ziua de pomenire a morţilor, când se împart străchini, farfurii cu mâncare la săraci, dar şi între rude, să meargă cu strachina cu mâncare la cel care-l vrăjmăşuia. Acesta, văzându-l pe cel vrăjmăşuit, a rămas pentru o clipă nedumerit şi apoi îndată s-au îmbrăţişat, s-au împăcat.
Din toate acestea vedem cât de folositor este sfatul Sfântului Ioan Gură de Aur cu privire la iubirea vrăjmaşilor, împăcarea provenind de la unul dintre cei care au mai multă înţelegere decât celălalt.
Dacă te simţi nevinovat, s-o iei înaintea celui care te vrăjmăşuieşte. Sfântul Apostol Pavel spune în această privinţă următoarele cuvinte: „Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui“ (Romani 12, 20). Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.
Cărbunii de foc, spun Sfinţii Părinţi, înseamnă dragostea noastră creştinească şi harul Sfântului Duh care s-a coborât în limbi ca de foc în ziua Cincizecimii peste Sfinţii Apostoli şi care coboară şi peste noi în Sfintele Taine de care ne împărtăşim, îndeosebi în Sfânta Taină a Spovedaniei, în care ni se iartă păcatele şi în Sfânta Taină a Euharistiei în care ne împărtăşim cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos. Smerenia, rugăciunea şi faptele de milostenie ne dau puterea, cu lucrarea Sfântului Duh, ca să iubim pe vrăjmaşii noştri, iubire care ne face fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai împărăţiei cerurilor.
--
Publicat de către Comunitatea virtuala la Biserica Romanilor , 9/30/2012 09:34:00 PM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu